îmi pun carnea pe o pâine,
albă ca fiertura
uitată în chilia supusă
unde micuța călugăriță a murit.
pielea a prins fluturi
perlați și ei și fără colți -
miroase a cale
și-a sfântă singurătate.

nici apostolii nu mă pot mânca
pentru că n-au putere să sape atâta
nu mă pot bea fără să soarbă
n-au conștiința
de a mesteca elegant și uită
să dea firimiturile păsărilor

tu crezi
că sunt amară și mă închid
în zeci de pungi de rafie,
mă îmbrac în straturi groase de ceară
și fluturii
nu mi-i înțelege nimeni
că mi-e frică de început de sfârșit
nu,

sunt pâine și vin
nu sunt doar trup, mamă.